Pentru Tine, Doamne

Dă-mi răbdarea pietrei
Şi din cerul sfânt,
Picură-mi, pe gene,
Roua, să Te cânt.

Din această priceasnă, ceva mai lungă, am ales strofa de mai sus, fiind edificatoare pentru „taina” cântatului.
Mă pot eu, negru de păcate, încumeta să-mi înalţ glasul, alături de îngeri, pentru a-I cânta Domnului?
Nu, hotărât lucru!
Dar pot nădăjdui la neţărmurită mila Sa, că mă va curăţi, în timpul cântatului, astfel încât să nu-mi fie spre osândă. Nădăjduind, cânt. Şi mai şi plâng…

O nouă armonizare a prof. T. Sechei din Dej, care a modificat uşor compoziţia lui Chiril Popescu. Lansat la Curtea de Argeş ca protopsalt, Popescu a devenit profesor de psaltichie. Autorul versurilor nu e cunoscut, fiind vorba de o tradiţie orală. Izul popular al versurilor se pare că l-a inspirat pe Chiril Popescu să caute la rădăcinile folclorului muzical românesc. Îndepărtându-se de psaltică, a reuşit să compună o populară melodie plăcută, pe alocuri melancolică, uneori săltăreaţă, la înfloriturile vocilor înalte. Veşnicul amestec de teamă şi bucurie, propriu creştinului, relativ la Divinitate.

Partitura, cor mixt (pdf): Pentru Tine, Doamne

Voci (mp3): sopran, alto, tenor, bas, cor mixt

Sursă Lilypond (ly): Pentru Tine, Doamne