Şcoala duminicală

Creștinismul este o școală a fericirii (N. Steinhardt)

Școala duminicală își propune să le ofere copiilor din parohie șansa de a cunoaște și de a pune în practică valorile creștin-ortodoxe și de a menține (în cazul copiilor recent sosiți în Germania), respectiv a-i deprinde (în cazul celor născuți departe de România) cu limba și cultura română.

Aceasta a luat ființă în septembrie 2015, iar eforturilor de început depuse de părintele Ionuț și de d-na preoteasă Mihaela li s-au alăturat pe parcurs alte doamne dornice să-și pună experiența didactică în slujba celor mai tineri membri ai parohiei noastre. Astfel au loc în prezent prin rotație ore de religie ortodoxă, de limba română, de muzică și de geografie.

Totodată, pentru a veni în ajutorul copiilor de vârstă școlară nevoiți să se integreze rapid într-o țară a cărei limbă le e necunoscută, are loc lunar o întâlnire în care se predă limba germană, subliniindu-se specificul acesteia în raport cu limba română din perspectiva pronunției, ortografiei, cea lexicală, etc. Diferite serbări (cu ocazia Crăciunului și a Paștelui, a hramurilor de vară și de toamnă), precum și activități punctuale (gen ora de lectură, ora de dans popular, vizite la biblioteca și muzeele din orașul Bamberg) întregesc oferta școlii duminicale.

Aceste cursuri se desfășoară gratuit, iar copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani sunt așteptați cu drag în fiecare duminică la biserică. Donații de materiale didactice (manuale, cărți de colorat, caiete, creioane, etc.) sunt oricând binevenite! De asemenea, cine lucrează cu plăcere cu copiii și dorește să se implice voluntar în acest proiect, este rugat să o contacteze pe d-na preoteasă Mihaela Păun fie personal la biserică, fie prin datele de contact ale acestui site.

Proiectul local „Prietenii lecturii” a poposit începând cu luna mai 2017 și la Școala duminicală a parohiei noastre, responsabilă pentru desfășurarea lui fiind doamna preoteasă. Acesta se adresează cu precădere copiilor cu vârsta între 3 și 6 ani și are drept scop dezvoltarea competenței exprimării orale în context multilingvistic.

Metoda folosită este cea a lecturii sub forma dialogului, personajul principal în acest proces nefiind cititorul ca în varianta clasică, ci copiii înșiși. Prin alegerea unor cărți adecvate vârstei preșcolare se urmărește așadar trezirea interesului pentru cărți și lectură, îmbogățirea vocabularului, dezvoltarea competențelor lingvistice, dar și a personalității copiilor. Toate acestea reprezintă fundamentul succesului școlar de mai târziu.

Lectura și dialogul vor avea loc în limbile română și germană. Proiectul „Prietenii lecturii” în Bamberg se desfășoară pe bază de voluntariat, iar d-na preoteasă Mihaela a participat în prealabil la un seminar de „Lectura sub forma dialogului”.