Iată, Mirele vine

Leider ist der Eintrag nur auf Română verfügbar. Der Inhalt wird unten in einer verfügbaren Sprache angezeigt. Klicken Sie auf den Link, um die aktuelle Sprache zu ändern.

„Iată, Mirele vine în miezul nopții
Și fericită e sluga pe care o va afla priveghind
Iar nevrednică-i aceea
Pe care o va afla lenevindu-se.
Vezi, dar, suflete al meu,
Cu somnul sa nu te îngreuiezi
Ca să nu te dai morții
Și afară de Împărație să te încui
Ci te deșteaptă, strigând:
Sfânt, Sfânt, Sfânt
Ești Dumnezeul nostru,
Pentru Rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu
Miluiește-ne pe noi!“

Partitura, cor mixt (pdf): Iată, Mirele

Voci (mp3): sopran, alto, tenor, bas, cor mixt

Sursă Lilypond (ly): Iată, Mirele

1 Gedanke zu „Iată, Mirele vine“

  1. Iată, Mirele vine
    (Ziua internațională a fraților și surorilor)
    ((Ceea ce, atunci când, cât de curând))

    Ești ceea ce gândești, ceea ce mănânci, ceea ce iubești.
    Toate vin și toate peacă, numai viața ta rămâne
    S-o trăiești precum ți-e soarta
    Voia Domnului să fie, viața ta, viță de vie
    Vorba Domnului: “Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele”
    Mă luai cu vorba. S-o luăm de la capăt.
    Mă ridicasem din pat să scriu pentru azi
    Ziua internațională a fraților și surorilor
    Și primul gând de la Îngerul meu păzitor
    A fost Acesta, venit din izvorul vieții mele, inima mea
    Care Acesta? Cel din titlu
    Iată, Mirele vine
    „Iată, Mirele vine în miezul nopții
    Și fericită e sluga pe care o va afla priveghind
    Iar nevrednică-i aceea
    Pe care o va afla lenevindu-se.
    Vezi, dar, suflete al meu,
    Cu somnul sa nu te îngreuiezi
    Ca să nu te dai morții
    Și afară de Împărație să te încui
    Ci te deșteaptă, strigând:
    Sfânt, Sfânt, Sfânt
    Ești Dumnezeul nostru,
    Pentru Rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu
    Miluiește-ne pe noi!”
    Și toate cele bune și de folos s-au adunat
    În mintea și-n inima mea
    Startul a fsot dat… De acum, pe cărare, până la drum
    https://doxologia.ro/canon-cantari/canonul-de-rugaciune-catre-ingerul-pazitor-al-vietii-omului
    “Îngerule al lui Dumnezeu, cel ce stai fără mijlocire înaintea Sfintei Treimi, nu înceta a te ruga pentru mine, robul tău

    Antworten

Schreibe einen Kommentar