Un nou slujitor în parohie | Hirotonie de diacon

În duminica dinaintea Botezului Domnului, Părintele Mitropolit Serafim (împreună cu părintele diacon Dumitru Dura) s-a aflat în mijlocul parohiei noastre slujind Sfânta Liturghie arhierească și hirotonind, la momentul potrivit, pe tânărul ipodiacon Richard-Osvaldo Nechita întru diacon. Pentru toți credincioșii parohiei noastre a fost un moment de trăire duhovnicească profundă, mulți dintre aceștia participând pentru prima dată la o Sfântă Liturghie cu hirotonie de diacon.

Read more…

Corul Solemnis | Sf. Liturghie și concert de colinde

Corul Solemnis al parohiei Delea Nouă-Calist din București a vizitat parohia noastră în duminica Sfântului Andrei. Acesta a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, iar la sfârșit a susținut un concert de colinde din repertoriul național și internațional. Bucuria trăită a fost profundă, iar credincioșii noștri și-au arătat recunoștința printr-o invitație permanentă în mijlocul parohiei noastre, cu fiecare turneu internațional pe care corul îl va susține anual și printr-o agapă frățească în sala parohială.

Read more…

Sfântul Martin | Procesiune

Și în acest an, parohia noastră împreună cu gazdele noastre ucrainene, a participat la tradiționala procesiune a Sfântului Martin. Sâmbătă, 15 noiembrie, în cartierul nostru a avut loc această procesiune, la care a participat un număr mare de copii și adulți. Biserica noastră a avut pentru toți ușile deschise, iar la sfârși s-au aprins lumânări în nădejdea păcii în Ucraina și în întreaga lume.

Read more…

PROIECTUL CATEHETICUM

Cateheze ortodoxe online pentru adulți și tineri
Începând cu 20 noiembrie 2025, Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei lansează seria de 13 cateheze online „CATEHETICUM”, un program dedicat tuturor celor care doresc să-și întărească și să-și aprofundeze credința ortodoxă. Seria de cateheze se va desfășura săptămânal, în ziua de joi, începând cu ora 19:30, alternativ în limbile română și germană, pe platforma Zoom. Durata unei sesiuni este de 90 de minute, structurată în două părți: prezentare și dialog interactiv.

Read more…

Hramul de toamnă | Sf. Cuv. Parascheva

Parohia noastră și-a sărbătorit hramul de toamnă, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, duminică, 12 octombrie. Bucuria zilei de sărbătoare a fost prilejuită de săvârșirea Sfintei Liturghii de către părintele paroh Ionuț Păun, alături de părintele Florin Tarnu, de la parohia vecină. Credincioșii noștri s-au rugat împreună cu alți credincioși din parohiile învecinate, Coburg și Schweinfurt. Comuniunea euharistică a fost deosebit de profundă, în cadrul Sfintei Liturghii împărtășindu-se un număr mare de credincioși, copii și adulți.

Read more…