Pelerinaj la Würzburg | Pe urmele sfinților ocrotitori

Sâmbătă, 16 iulie 2022, s-a împlinit o dorință mai veche a comunității noastre, aceea de a ajunge împreună la Würzburg, la moaștele sfinților ocrotitori Kilian, Kolonat și Totnan. Ne aflăm încă sub impresia duhovnicească a hramului de vară, în preajma zilei sfinților. 

Pelerinajul a inclus cele două biserici principale ale orașului, Dom și Neumünster, legate strâns de viața și lucrarea acestor martiri ai bisericii creștine. Fiind circa 35 de pelerini, ne-am împărțit in două grupe ghidate profesionist de doi angajați ai biroului de turism al orașului. 

Dacă Dom-ul din Würzburg păstrează în altar la loc de cinste racla cu capetele celor trei martiri, în Neumünster ne-am putut închina și ruga în capela Sf. Kilian, unde se afla o parte din moaștele Sfântului. Aici, grupurile reunite s-au rugat împreună și au cântat troparul sfinților și Apărătoare Doamnă.

Ne-am lăsat purtați de profunzimea credinței și a culturii, care au produs o civilizație creștină atât de înaltă, ce nu va fi biruită în veac. Astfel s-a încheiat primul pelerinaj al comunității noastre, cu convingerea de a instaura o tradiție și în această privință. Vom descoperi cu siguranță frumuseți și locuri noi, unele chiar în imediata noastră apropiere. 

Slavă ție Doamne pentru toate, Slavă Ție!

Aurelian Gurguță