Dragii noștri, cu ocazia zilei naționale a României, copiii Parohiei noastre din Bamberg au cântat două cântece tradiționale românești.
Vă invităm să-i (re)ascultați.
Dragii noștri, cu ocazia zilei naționale a României, copiii Parohiei noastre din Bamberg au cântat două cântece tradiționale românești.
Vă invităm să-i (re)ascultați.
Duminica trecută, după Sfânta Liturghie, copiii parohiei au avut bucuria de a se reântâlni în cadrul Școlii Parohiale.
Am ascultat cu toții viața Sfintei Parascheva, povestită pe limbajul celor mici, după care am creat împreună candele cu Icoana Cuvioasei, decorate cu motive de toamnă (frunze uscate, ghinde, conuri de brad).
Am repetat împreună Troparul Cuvioasei Parascheva, Troparul Sfintei Cruci și „Cuvine-se cu adevărat”, rugăciune pe care sperăm să o păstreze în minte și în suflet copiii noștri de-a lungul vieții lor.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, am avut și astăzi ocazia să învățăm o părticică din istoria Românilor, frumos povestită de Alexandru.
El ne-a istorisit despre Sfântul Ștefan cel Mare, despre contextul politic și social din anii domniei acestuia. Cei mici au fost curioși să afle despre tehnicile de luptă folosite pentru a obține victorii în bătăliile purtate. La sfârșit, copiii și-au completat fișele de lucru cu imagini care să le amintească de Mănăstirile ctitorite de Sfântul Ștefan cel Mare.
Dragii noștri,
Duminica trecută, în cadrul Școlii Parohiale, am petrecut câteva ore împreună cu copilașii mai mari – am inceput proiectul ‘Depre România’.
După un mic joculeț, în care ne-am cunoscut mai bine unii cu alții, Ancuța ne-a îmbogățit cunoștințele despre Geografia României.
În cadrul lecției ‘Istoria României’, am marcat împreună pe axa timpului (trasată într-o mapă de lucru) momete importante pentru țara noastră. Am observat cum s-a modificat aspectul hărții României în urma Micii și Marii Uniri. Ne-am întors cu toții în timp pentru a înțelege cum au trăit dacii și romanii. Am povestit copilașilor legenda lupului dacic.
Parohia noastră a împlinit anul acesta 10 ani de la înființare, respectiv de la prima Sfântă Liturghie săvârșită în Bamberg. Sub acest aspect, dar și cu prilejul prăznuirii hramului de vară (cinstirea Sfinților Mucenici Kilian, Kolonat și Totnan, Apostolii Franconiei) au avut loc câteva evenimente deosebite desfășurate sub titlul de „Weekend duhovnicesc”. Invitații speciali ai sărbătorii noastre au fost Părintele Profesor Dr. Daniel Benga (vezi CV) și Doamna Profesor Dr. Cristina Benga (vezi CV), ambii cadre didactice la Universitatea Ludwig Maximilian din München.