În biserica Sfântul Iosif din cartierul Gaustadt, unde se află și biserica noastră, a avut loc astăzi slujba la începutul anului școlar. Elevii școlii primare au participat cu mare bucurie la această slujbă împreună cu învățătoarele, cu nădejdea că Domnul le va lumina mințile si inimile ca să înțeleagă toate cunoștințele ce le vor fi predate în noul an școlar 2025/2026.
Evenimente
Recital religios | iDuet
Duminică, 21 septembrie, la finalul Sfintei Liturghii parohia noastră a avut bucuria de a găzdui un concert religios al grupului vocal iDuet din Republica Moldova. Diana Calancea și Ion Glodea, doi tineri artiști, ne-au mângâiat sufletele cu mai multe piese din repertoriul religios și al pricesnelor.
Dispoziția ortodoxă a pacientului (Patientenverfügung)
Din încredințarea și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, vă aducem la cunoștință existența unui instrument pastoral și juridic de real folos pentru credincioșii ortodocși din Germania: Dispoziția ortodoxă a pacientului (Orthodoxe Patientenverfügung).
Documentul a fost elaborat în cadrul Grupului de lucru al medicilor ortodocși, sub egida Asociației DOM – Deutschsprachige Orthodoxie in Mitteleuropa, și are ca scop exprimarea voinței pacientului în duhul Bisericii Ortodoxe.
Iubire frățească pentru cei rămași pe drumuri
Parohia noastră a înțeles suferința prin care trec sinistrații din județele Suceava și Neamț, în urma inundațiilor care au distrus totul în calea lor, lăsând în urmă numai dezastru.
Astfel, doi credincioși din parohie, unul actual consilier parohial (Marius Schüsser) și celălalt fost consilier parohial (Vasilică Orza), au plecat, cu binecuvântarea preotului paroh, in localitatea Broșteni, județul Suceava, unde au dus ajutoare și au fost alături de câteva familii din zona afectată.
Școala parohială | Activitate de sfârșit de an școlar
Școala parohială | Hramul de vară
Cu ocazia sărbătorii Hramului de vară al bisericii noastre, Sfinții Kilian, Kolonat și Totnan, copiii parohiei noastre au bucurat sufletele celor prezenți la Sfânta Liturghie cu glasurile lor gingașe. Au pregătit priceasna ,,Pentru Tine, Doamne” și Troparul sfinților sărbătoriți.
