Scoala Parohiala Bamberg - Activitate Despre Romania

Școala Parohială | Am început proiectul „Despre România”

Dragii noștri,

Scoala Parohiala - Mape Despre Romania Duminica trecută, în cadrul Școlii Parohiale, am petrecut câteva ore împreună cu copilașii mai mari – am inceput proiectul ‘Depre România’.

După un mic joculeț, în care ne-am cunoscut mai bine unii cu alții, Ancuța ne-a îmbogățit cunoștințele despre Geografia României.

În cadrul lecției ‘Istoria României’, am marcat împreună pe axa timpului (trasată într-o mapă de lucru) momete importante pentru țara noastră. Am observat cum s-a modificat aspectul hărții României în urma Micii și Marii Uniri. Ne-am întors cu toții în timp pentru a înțelege cum au trăit dacii și romanii. Am povestit copilașilor legenda lupului dacic.


Relatând pe scurt despre Epocile istorice, am făcut un mic popas in Evul Mediu. Le-am menționat celor mici câțiva domnitori, dându-le mai multe detalii frumoase despre viața Sfântului Ștefan cel Mare.

La sfârșit, copiii au jucat împreună jocuri de societate, pentru a se cunoaște mai bine.

În data de 16 Septembrie, pentru a marca începutul anului școlar, vom organiza încă o întâlnire în care vom detalia un moment important din Istoria României.

Pe 15 octombrie, de sărbătoarea Hramului Bisericii noastre, vom povesti despre Sfânta Cuvioasă Parascheva și vom continua lecția de Geografia României.

Vă dorim o săptămână binecuvântată!