Școala parohială | Mărțișorul primăverii și ziua Mamei

Duminică, 12 februarie, ne-am reunit, părinți și copii, în prima întâlnire de anul acesta din cadrul școlii parohiale. Ca de obicei, timpul petrecut împreună a fost roditor și ne-a adus tuturor bucurie. Cu acestă ocazie, după o masă îndestulătoare – mulțumim tuturor celor care au ajutat -, copiii au început activitatea propusă, pe care o așteptau cu nerăbdare. Astfel, mâinile lor mici, dar pricepute, pe alocuri cu ajutorul unora dintre părinți, au început a crea felicitări de primăvară, cu ocazia tradițiilor românești ale Mărțișorului (1 Martie) și Zilei Mamei (8 Martie). Creațiile au fost care mai de care mai inedite, unii copii alegând motive florale, alții jucându-se cu culorile in moduri creative, cei mai măricei scriind și scurte dedicații mămicilor, iar cei micuți transpunând simplitatea și frumusețea lor în felicitările create.

Majoritatea au inclus și un element care sa le amintească, că toate cele din lume au fost create de Dumnezeu: pe o mica bucățică de lemn, copiii au desenat cu creioane cerate o cruce așa cum au considerat ei potrivit. Ne-am bucurat tare mult că de această dată am fost mai mulți decât de obicei. Ne-am bucura și mai mult ca data viitoare să veniți în număr și mai mare. Copiii sunt mereu bucuroși și credem noi că rămân cu amintiri vii și plăcute despre Biserică. 

Dumnezeu să ne ajute tuturor și să aveți o săptămână binecuvântată!