Participare la Campionatul Mondial de KEMPO

Clubul sportiv Kempo MMA Dojo din Ebersdorf bei Coburg condus de Sensei Dănuț-Aurel Neculai (centura neagră 5 dan) și Sensei Carmen Georgeta Neculai (centura neagră 2 dan) a participat în perioada 22-28.04.2024 la Campionatul Mondial de KEMPO ce s-a desfășurat în Antalia, Turcia.

Read more…

Vizita Mitropolitului Serafim și hirotesie întru ipodiacon

În prima duminică din luna martie, cea de-a 34-a după Rusalii, numită și a Întoarcerii Fiului Risipitor, parohia noastră a sărbătorit un eveniment duhovnicesc deosebit: vizita Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit dr. Serafim și a părintelui evanghelic prof. dr. h.c. Jürgen Henkel. Înaltpreasfințitul a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arhierească, în cadrul căreia a hirotesit întru ipodiacon pe tânărul Richard-Osvaldo Nechita.

Read more…

Școala Parohială | Activitate de Sfânta Parascheva | Octombrie 2023

Dragii noștri,

Duminica trecută, după Sfânta Liturghie, copiii parohiei au avut bucuria de a se reântâlni în cadrul Școlii Parohiale.

Am ascultat cu toții viața Sfintei Parascheva, povestită pe limbajul celor mici, după care am creat împreună candele cu Icoana Cuvioasei, decorate cu motive de toamnă (frunze uscate, ghinde, conuri de brad).

Am repetat împreună Troparul Cuvioasei Parascheva, Troparul Sfintei Cruci și „Cuvine-se cu adevărat”, rugăciune pe care sperăm să o păstreze în minte și în suflet copiii noștri de-a lungul vieții lor.

Read more…

Școala Parohială | Despre România – Sfântul Ștefan cel Mare

Dragii noștri,

Cu ajutorul lui Dumnezeu, am avut și astăzi ocazia să învățăm o părticică din istoria Românilor, frumos povestită de Alexandru.

El ne-a istorisit despre Sfântul Ștefan cel Mare, despre contextul politic și social din anii domniei acestuia. Cei mici au fost curioși să afle  despre tehnicile de luptă folosite pentru a obține victorii în bătăliile purtate. La sfârșit, copiii și-au completat fișele de lucru cu imagini care să le amintească de Mănăstirile ctitorite de Sfântul Ștefan cel Mare.

Read more…