Bamberg | „Noaptea porților deschise” | Biserica românească

Vineri, 12 mai, între orele 18.30-00.00, a avut loc în majoritatea bisericilor creștine din Bamberg acțiunea „Noaptea porților deschise” (Lange Nacht der Kirchen). Acest eveniment are loc în mai multe orașe din Germania și nu numai, iar în Bamberg o dată la doi ani, fiind organizat de către Comunitatea de lucru a Bisericilor creștine (ACK), filiala Bamberg. Cu acest prilej aproape toate parohiile și bisericile din oraș se străduiesc să facă cunoscute activitățile pe care le desfășoară și specificul fiecărei confesiuni în parte, organizând diferite concerte de muzică religioasă, prezentări, slujbe, dialoguri, conferințe, expoziții, etc (vezi aici broșura evenimentului). De asemenea, evenimentul atrage de fiecare dată nu numai reprezentați ai comunităților religioase, ci și autorități locale și centrale.

Read more…

Biserica în perioda comunistă | Conferință și prezentare de carte

Dragi credincioși,

în joia praznicului Înălțării Domnului, 25 mai, după Sfânta Liturghie, vă invităm să participați la conferința cu tema „Biserica în perioada regimului comunist„, susținută de către prof. dr. George Enache de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Conferința va fi însoțită și de o prezentare de carte despre viața bisericească în România, în perioada regimului comunist. Acest eveniment al parohiei noastre se înscrie într-o serie de conferințe intitulate „Biserica mărturisitoare”. Alte comunități românești care vor găzdui celelalte conferințe sunt Nürnberg, Centrul Bisericesc din München și Ulm. Anul 2017 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română.

Vă așteptăm cu drag!

Pr. Păun

Nürnberg | Conferință preoțească și Adunarea Eparhială 2017

La primul sfârșit de săptămână din luna mai s-au desfășurat, potrivit Statutului de organizare al Mitropoliei, lucrările Conferinţei preoţești anuale și ale Adunării eparhiale, prezidate de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim. Invitatul din acest an a fost domnul Klaus Kenneth, cunoscut prin conferințele, seminariile și scrierile sale în care tematizează descoperirea Adevărului credinței ortodoxe. Ca în fiecare an, întâlnirea clericilor români ortodocși din Germania, Austria și Luxemburg a debutat prin împreună-slujirea în după-amiaza de vineri (5 mai) la Sf. Maslu, în catedrala din Nürnberg, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim și Preasfințitul Părinte Episcop-Vicar Sofian.

Read more…

Simpozion internațional | Istoria Bisericii Răsăritene | Erlangen

În Vinerea Luminată a debutat, la Erlangen, simpozionul de teologie dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea profesoarei de teologie răsăriteană Fairy von Lilienfeld, întemeietoarea catedrei pentru studiul creștinismului răsăritean în cadrul facultății de teologie protestantă din vestitul centru universitar german. Timp de trei zile, teologi ortodocși din România, Rusia, Serbia și Grecia, precum și teologi de diferite confesiuni din Germania au conferențiat pe diferite teme de interes istoric, teologic și de dialog interconfesional. Cu această ocazie, părintele profesor Viorel Ioniță a fost omagiat pentru rolul deosebit avut în dialogul teologic dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Evanghelică din Germania.

Read more…

Pastorală la Sfintele Paști | 2017


„Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28, 19-20)

Preacucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,

Hristos a înviat!

Imnul acesta l-am auzit cântându-se la slujba Învierii şi-l auzim în fiecare duminică dimineaţa, la Utrenie. Evenimentul Învierii Domnului petrecut în prima zi a săptămânii, duminica, dis-de- dimineaţă, se prelungeşte în toate duminicile şi în toate zilele, pentru că  Mântuitorul Iisus Hristos înviat din morţi, nu mai moare, moartea nu mai are stăpânire asupra Lui (cf. Romani 6, 9). El rămâne în starea de înviere în veşnicie. După Înviere, Mântuitorul a mai petrecut pe pământ 40 de zile, timp în care  S-a arătat de mai multe ori ucenicilor Săi şi altor credincioşi, apoi S-a înălţat la Cer şi a şezut de-a dreapta Tatălui, după cum mărturisim în Simbolul credinţei.

Read more…

Slujba Învierii | Duminică | 17.04.2017 | Orele 04.00

Dragi creștini,

vă aștept să ne bucurăm împreună de Învierea Mântuitorului Iisus Hristos!

Slujba Învierii se va celebra în noaptea de sâmbătă spre duminică, începând cu orele 04.00, după cum urmează:

 

 

  • 04.00 – luarea Luminii și înconjurarea bisericii 
  • 04.15 – Utrenia (Canonul) Învierii
  • 05.00 – Sfânta Liturghie a Învierii
  • aprox. 06.30 – binecuvântarea coșulețelor cu prinoase
  • 07.00 – mic dejun în sala din spatele bisericii

Programul complet al slujbelor din Perioada Pascală îl găsiți la această rubrică de Evenimente de pe pagina noastră (vezi mai jos) și afișat la avizierul de la biserică.

Săptămână cu spor în post în continuare!

Cu bucurie,

pr. Păun