Pastorală la Sfintele Paști | 2017


„Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28, 19-20)

Preacucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,

Hristos a înviat!

Imnul acesta l-am auzit cântându-se la slujba Învierii şi-l auzim în fiecare duminică dimineaţa, la Utrenie. Evenimentul Învierii Domnului petrecut în prima zi a săptămânii, duminica, dis-de- dimineaţă, se prelungeşte în toate duminicile şi în toate zilele, pentru că  Mântuitorul Iisus Hristos înviat din morţi, nu mai moare, moartea nu mai are stăpânire asupra Lui (cf. Romani 6, 9). El rămâne în starea de înviere în veşnicie. După Înviere, Mântuitorul a mai petrecut pe pământ 40 de zile, timp în care  S-a arătat de mai multe ori ucenicilor Săi şi altor credincioşi, apoi S-a înălţat la Cer şi a şezut de-a dreapta Tatălui, după cum mărturisim în Simbolul credinţei.

Read more…

Slujba Învierii | Duminică | 17.04.2017 | Orele 04.00

Dragi creștini,

vă aștept să ne bucurăm împreună de Învierea Mântuitorului Iisus Hristos!

Slujba Învierii se va celebra în noaptea de sâmbătă spre duminică, începând cu orele 04.00, după cum urmează:

 

 

  • 04.00 – luarea Luminii și înconjurarea bisericii 
  • 04.15 – Utrenia (Canonul) Învierii
  • 05.00 – Sfânta Liturghie a Învierii
  • aprox. 06.30 – binecuvântarea coșulețelor cu prinoase
  • 07.00 – mic dejun în sala din spatele bisericii

Programul complet al slujbelor din Perioada Pascală îl găsiți la această rubrică de Evenimente de pe pagina noastră (vezi mai jos) și afișat la avizierul de la biserică.

Săptămână cu spor în post în continuare!

Cu bucurie,

pr. Păun